The Only Story, Julian Barnes

Viziunea lui Jonathan Barnes

My Viziunea lui Jonathan Barnes 4 of 5 stars Am citit Nimicul de temut provocat de Dinny, care se arăta într-o vreme profund nemulţumită de cinismul lui Barnes dozat, ca să zicem aşa, în mod neelegant, cu polonicul, şi de balcanismul său remarcabil mai ales prin absenţa desăvârşită, ce făceau dintr-o carte pe care nu am ezitat să o laud în mod cât se poate de necugetat în faţa întregii naţii, deşi aş fi făcut mai bine să pomenesc dintru început că Până când m-a cunoscut nu merge înghiţită pe stomacul gol decât de partea ceva mai nefeminină  a speciei Viziunea lui Jonathan Barnes, obiectul unor rafale de critici de o diversitate şi Viziunea lui Jonathan Barnes remarcabile.

După ce mi-a fost dat să văd şi să simt această mânie de proporţii sloterdijkiene, am văzut că Dinny acorda nu mai puţin de 5 stele unei alte cărţi, cea în discuţie, care se arăta, de la distanţă, morbidă şi ironică, tristă şi inteligentă…coerentă şi oximoronică. Şi, într-adevăr, Dinny a avut dreptate.

The Only Story, Julian Barnes

Cum începe cartea? Nimicul de temut este un amestec cât se poate de interesant şi gustos de memorialistică, literatură, filosofie, eseu şi exerciţiu de gândire critică despre Moarte, un fel de porc cu ciocolată pentru cei Viziunea lui Jonathan Barnes căror gusturi nu se avântă mai departe de nişte şniţele cu cartofi, un fel de Dominion, pentru cei care au jucat toată viaţa şeptic, iar comparaţiile nepotrivite pot continua.

Rememorând experienţele din preajma morţii celor dragi, Barnes ajunge, inevitabil, să vorbească poate cam prea mult despre familia sa, despre ce îl deranja şi ce nu, despre momente desprinse parcă dintr-un jurnal al scriitorului, dintr-unul al cititorului şi, uneori, dintr-unul al ruşinii. Deşi comparaţiile la tot pasul făcute între propria familie şi cea a lui Jules Renard, ale cărui memorii sunt cum este corectă hipermetropia? studiate pe întreg parcursul cărţii ajung uneori sub incidenţa exagerărilor, pe mine unul această latură autobiografic-narativă nu a făcut decât să mă bucure pentru că am descoperit un personaj Viziunea lui Jonathan Barnes la fel de şarmant precum cel pe care ni-l prezenta Gerald Durrell în persoana fratelui său, Lawrence.

Evident, Socrate nu îl citise pe Aristotel, iar în loc de Ben se afla Asclepios în vreme ce exemplarul îngrijit de Bekker era un simplu cocoş.

Mult mai mult decât documente.

Latura memorialistică nu se opreşte la limita autobiografiei fragmentare. Barnes ne vorbeşte din Viziunea lui Jonathan Barnes altor scriitori şi le povesteşte vieţile, trăirile şi morţile. Latura eseistică este cea care primează, cel puţin din punctul meu de vedere, iar aici, problema morţii este inseparabilă de problema lui dumnezeu, de cea a evoluţiei, de probleme antropologice şi de întrebări etice.

La capitolul acesta Julian Barnes e fermecător, persuasiv, admirabil, inexact şi neatent pe alocuri aşa cum doar sofismele cele mai seducătoare se pot arăta la miez de noapte, atunci când oamenii îşi pierd capul şi prinţesele papucii.

Dar să nu aruncăm în capul scriitorului cu toate sicriele şi crucile care ne cad în mână.

viziune asupra medicamentelor plus de ce se așează vederea după naștere

E mai bine să umbli cu fofârlica când vine vorba de moarte şi să-ţi recunoşti sfios nepriceperea, decât să umbli cu mănuşi sau, mai rău, cu bocete care să bage spaima în cititori. Nimicul de temut nu vă va speria.

Viziunea lui Jonathan Barnes

Vă va ridica probleme, vă va face să meditaţi, să vă îndoiţi, vă va înviora şi vă va da, poate, la sfârşit, un suflu nou şi cu siguranţă o porţie mare de poftă de viaţă. Dar nu vă va deprima.

Politica (Aristotel)

Mai deprimant l-am găsit, de pildă, pe acel Alain de Botton care, în deplinătatea dilentantismului şi autosuficienţei preda o religie atee la limita de jos a imoralităţii. Julian Barnes întoarce lucrurile pe toate părţile, le dă bine prin sare şi piper foarte mult piper şi ni le oferă, la sfârşit greu de recunoscut, delicioase şi uşor de digerat încât te gândeşti dacă nu cumva ai mâncat o delicioasă salată de fructe şi nu acea friptură serioasă de porc despre care pomeneam la început.

Nate and Jeremiah's Life With Baby Oskar - Nate \u0026 Jeremiah by Design

Dumnezeu se poate să fi murit, câtă vreme Moartea e cât se poate de vie, iată diferenţa esenţială. Celor de pe margine li s-ar putea părea că orice zeitate raţională ar trebui să se simtă ofensată de o atenţie sporadică, guvernată doar de interese de moment.

Efectele modului in care presa prezinta anumite subiecte politice, pot duce la formarea unuia dintre cele doua modele de cinici, iar daca modelul de cinic pe care democratia nu si-l doreste coinicide cu cel care este format de modul in care presa livreaza stirile, inseamna ca existenta democratiilor contemporane este pusa in pericol chiar de presa.

Dar s-ar putea ca el să vadă lucrurile altfel şi, modest, să nu-şi dorească să fie o prezenţă zilnică obstructivă a vieţii noastre şi să se bucure doar de rolul de specialist al prăbuşirilor, de firmă de asigurări sau de păzitor al mingilor scăpate de portar. Iată o dilemă graţioasă, pe măsura filosofului care neagă existenţa lui dumnezeu: preferi să nu fie nimic după moarte şi să vadă toţi că ai avut dreptate, ori să ai o surpriză minunată care însă îţi va distruge reputaţia?

Humanitas,pentru prezenta versiune romneasc ISBN Aristotel a murit n toamna anului Avea 62 de ani i era n plin putere creatoare. Un neobosit crturar, ale crui explorri tiinifice erau tot att de ample pe ct erau de profunde speculaiile sale filozofice; un dascl, care a inspirat - i continu s inspire - generaii de elevi; o figur public mult controversat, trind o via tumultuoas ntr-o lume tumultuoas. Asemenea unui titan intelectual, el a depit Antichitatea. Nimeni nain tea lui nu a avut o contribuie att de mare n tiin.

Iată, printre altele, unde se ascundea acel abominabil nimic de temut! Alte recenzii:.

Viziunea lui Jonathan Barnes test oftalmologie online