Paradigma 1 2 by prdgma - Issuu

Crezul egor are vedere slabă, Poesis international nr 1 (13) / by Casa de Editură Max Blecher - Issuu

E drept, pe de o parte, cã memoria are ea însãºi neajunsul de a deforma realitatea, selectând, uneori, numai ceea ce conºtiinþa a reuºit sã digere; pe de altã parte, unele lucruri nu pot fi uitate pânã la capãt decât crezul egor are vedere slabă urma unui efort concentrat ºi e o probã extrem de exigentã sã încerci sã evaluezi, peste ani, dintr-un unghi cu totul diferit, fapte pe care ºtii bine cã le-ai comis, dar de care te simþi strãin.

În orice caz, sunt puþine, extrem de puþine tentativele de confesiune nudã, de asumare a vinovãþiei sau de explicare a compromisurilor sau mãcar tentativa de justificare a unui trecut socotit azi problematic. Prea puþini activiºti sau comuniºti convinºi refacerea vederii fără ochi simþit nevoia sã-ºi motiveze, cu maximã onestitate, opþiunile, iluziile, deziluziile etc.

Celãlalt talger al balanþei este, în schimb, extrem de aglomerat: mãrturiile victimelor comunismului sunt de ordinul sutelor, ceea ce duce la o imagine dezechilibratã: priviþi Kurbatov restaurarea vederii extremitãþi, din puºcãrie ori din birourile oficiale, anii 50 nu par aceiaºi. Lucru absolut firesc, deºi minime puncte tangente ar trebui sã existe. În dialogul sãu cu Daniel Cristea-Enache, intitulat promiþãtor Ce a fost.

Þineam mult sã nu plec înainte de a-mi destãinui experienþa crucialã a vieþii, ºi anume: militantismul în slujba utopiei ºi Vitamins Vision Forum, survenitã cu greu, prin destrãmarea crezului tinereþii ºi recâºtigarea normalitãþii.

Socoteam cã restituirea onestã a parcursului meu existenþial va fi de folos tuturor celor care-mi ignorau crezul egor are vedere slabă ºi intimitãþile, fie ei prieteni, colegi, studenþi ori simpli cititori.

Nu e greu de observat cã Paul Cornea a ocupat, în anii cei mai duri ai comunismului, funcþiile de vârf în instituþiile cele mai importante din domeniul artistic, subjugat în epocã de obligaþii propagandistice.

E o simplã observaþie, o evidenþã, nu o acuzã; oricum, acest statut face ca memoriile sale sã fie cu atât mai preþioase. Dar ºi problematice. E adevãrat cã, de la momentul crezul egor are vedere slabă din rândurile aparatului comunist, Paul Cornea a devenit unul dintre criticii, istoricii literari ºi teoreticienii de marcã, cu o operã care a primit, pe bunã dreptate, recunoaºterea ºi aprecierile meritate. În realitate, istoria recentã ne învaþã cã existã mai multe chipuri ale unei personalitãþi ºi cã binele ºi rãul nu sunt logic distribuite.

Important, mai mult de atât: esenþial este însã cum înþelege Paul Cornea sã îºi asume cele douã decenii de angajament, în perioada cea mai durã, cu adevãrat criminalã, a regimului comunist.

Adeziunea sa, la o vârstã a candorii, a idealismului nu e cu nimic incriminantã. În plus, deºi iudaitatea sa a fost, admite el, mai curând una abstractã, nu avea cum sã crezul egor are vedere slabă simtã teroarea fascismului; nimic mai logic decât orientarea cãtre spectrul stâng al politicii: nici nu ar fi fost posibilã o altã alegere. Oricum, ca ilegalist, care a riscat destul, lipind afiºe ºi împrãºtiind manifeste agitatorice, el s-a aflat într-o situaþie privilegiatã atunci când comuniºtii au câºtigat, oficial, puterea.

Evaluându-ºi opþiunile de la nivelul celor 90 de ani, autorul nu ezitã sã afirme tranºant: da, a crezut cu totul în comunism, s-a lãsat sedus de utopia egalitaristã.

Chișinău din inima noastră. Partea a II-a

Optasem pentru el fãrã nici o fãrâmã de oportunism, din toatã fiinþa. Era nu doar o filozofie, o concepþie despre lume ºi viaþã, era, de asemenea, un vis ºi o speranþã. Ce se întâmplã însã când realitatea dã semne din ce în ce mai insistente, mai agresive, cã utopia a fost trãdatã? De cele mai multe ori, analiza trecutului, dintr-o perspectivã raþionalã, criticã, a prezentului ia faþa reconstituirii propriuzise a faptelor.

Ticurile de critic literar, de hermeneut îl cam saboteazã pe memorialist exact în momentele-cheie, atunci când cititorul ar aºtepta avid o reconstituire nudã a faptelor.

Sigur cã mã intereseazã cum se judecã acum Paul Cornea, cum îºi evalueazã opþiunile, deciziile de acum cinci-ºase decenii, dar strângerea vederii mai interesantã mi s-ar fi pãrut o relatare seacã a evenimentelor, o reconstituire din interior a regimului.

Nu spun cã aceasta lipseºte, dar nu ea ocupã, oricum, prim-planul. Cum a fost e mult mai detaliat decât ce a fost.

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților" (Eugen Lovinescu)

Departe de a-mi atribui o perspectivã lucidã asupra crezul egor are vedere slabă, mãrturisesc cã multe dintre practicile jurnalistice inacceptabile pe care le descriu îmi aparþineau ºi mie în ºi Nu se iartã, dar nici nu se spovedeºte decât principial, în linii mari.

Ar fi necuvenit sã judecãm acum, dupã ce comunismul ºi-a demonstrat falimentul ºi dupã ce oroarea sa a fost documentatã în mod sistematic, opþiunile, cedãrile unui tânãr activist, luat de valul revoluþionar, cãruia i-a luat destul sã se dumireascã în legãturã cu divorþul dintre realitate ºi promisiunile propagandistice. Sunt câteva momente delicate, extrem de dificil de înþeles în plenitudinea lor, dar, probabil, ºi mai dificil de povestit. Întrebarea principalã, pe care nu are rost sã o ocolim, se declanºeazã de la sine: cum se vedeau lucrurile în anii 50 de la vârful puterii, când puºcãriile gemeau de deþinuþi politici, când Securitatea devenise deja o instituþie de temut, de opresiune?

E un punct nodal al acestei confesiuni.

picături pentru ochi de afine

Iniþial, Paul Cornea tinde sã-l taie apelând la credinþa în utopie, care orbeºte, nu înainte de a adãuga ceea ce va tot repeta dupã fiecare rememorare a fiecãrei etape a carierei sale politice: cã s-a strãduit, de fiecare datã, sã facã tot binele posibil, tot binele admis, fãrã sã realizeze cã slujea rãul.

Gândeam cã servesc o revoluþie izbãvitoare ºi, de fapt, serveam stalinismul, varianta cea mai ticãloasã ºi mai retrogradã a comunismului. Or, dilema mea fireascã vizeazã deceniul al ºaselea, contemplat de sus, de la lojã, din protipendada comunistã. Sigur, tânãrul de atunci, lipsit de experienþã, avea impresia cã toate marile reforme naþionalizarea, reforma monetarã, colectivizarea, electrificarea se înnodau ºi desãvârºeau procesul de modernizare iniþiat timid de paºoptiºti.

E nevoie de o mare dozã de încredere, de naivitate ºi, poate, de stãpânire de sine ca sã traduci tot ce se întâmpla în acei ani în acest mod extrem de optimist.

,,Cultura e finalitatea tuturor societăților” (E. Lovinescu)

Ai impresia cã România despre care vorbeºte autorul este cea din gazetele vremii, care raportau cu aplomb marile realizãri ale regimului, glosând pe marginea entuziasmului popular care rezulta de aici. Doar cã exista ºi cealaltã faþã a realitãþii, cea hâdã. Existau duºmanii de clasã, uzurpatorii, sabotorii, foºtii exploatatori, existau intelectualii diversioniºti. Pentru cã a accepta cã întemniþarea zecilor de mii de oameni care nu se fãceau vinovaþi decât pentru cã îºi apãrau proprietatea sau dreptul la proprietate sau pentru cã aveau alte idei politice decât cele oficiale este legitimã, mi se pare o mostrã de cinism pe care doar credinþa oarbã, lipsitã de luciditate o poate explica.

E o întrebare frontalã, extrem de durã, la care Paul Cornea nu crezul egor are vedere slabă de ce sã caute rãspuns. Dintre acestea, crezul egor are vedere slabă erau figuri publice, scriitori, artiºti, oameni politici de notorietate Întreb, mã întreb, fãrã sã cutez sã dau un rãspuns ºi, mai ales, fãrã ca dilema mea sã aibã ceva insinuant. Oricum, explicaþia e valabilã, dupã cum precizeazã chiar Paul Cornea, pentru începutul anilor 50, când oamenii, probabil ºi cei aflaþi nu doar în graþiile, ci la vârful ierarhiei comuniste, nu se dumiriserã încã unde duce revoluþia, care este preþul real.

Dar mai târziu, când, odatã cu al doilea val de arestãri de dupã revolta din Ungaria, lucrurile erau limpezi pentru oricine hipermetropie homeopatică sã le vadã?

Poesis international nr 1 (13) / by Casa de Editură Max Blecher - Issuu

Mai era atunci posibilã ignoranþa? Desigur cã nu. Dar dupã demascarea ororilor girate de Stalin, odatã cu preluarea conducerii de cãtre Hruºciov?

Nu îºi arãta comunismul chipul evident hidos? Dacã ar fi ajuns în aceastã fundãturã, ar fi fãcut, bineînþeles, pasul înapoi.

Aºa, nu l-a fãcut sau l-a fãcut târziu, când marele rãu deja se consumase.

reteta de afine cu miere pentru viziune

Deja utopia începe sã scârþâie, deºi elanul revoluþionar lasã locul unui compromis tacit. Nu am nici o îndoialã cã verdictul meu porneºte ºi de la o simplificare inevitabilã a lucrurilor, dar suntem obligaþi sã scurmãm în zaþul sulfuros al unei realitãþi terifiante, dacã vrem sã o înþelegem.

ClIPa Fatală Ne-am obișnuit cu atitudinea foarte măgulitoare față de-o perioadă istorică pe care ne-am deprins s-o idealizăm și să-i zicem distinct — perioada interbelică. Dar ea n-a fost atât de dulce pe cât ni se pare More Duelurișisinuciderideneuitat

Cã o vom înþelege — nu e sigur, dar sigur e cã avem datoria sã încercãm. Desigur, ultragiat în credinþa în idealurile comuniste, dezamãgit din ce în ce mai mult de turnura situaþiei, conºtient de imposibilitatea de a evita compromisul, Paul Miopia îmbunătățește viziunea exercițiilor oculare dã înapoi. Mai ales cã îi devenise limpede cã o carierã administrativã îl împiedica sã-ºi urmeze reala vocaþie: aceea de cercetãtor ºi profesor.

Dar cazul lui este unul simptomatic ºi tocmai de aceea confesiunea sa este preþioasã: care erau posibilitãþile intelectualului autentic în acei ani? Avea de ales, cum s-a spus simplist, doar între Academie ºi puºcãrie? Exista posibilitatea unui interval al neutralitãþii? Era tolerabilã eschiva?

Era posibil angajamentul fãrã a participa la rãul cel mare? Iatã întrebãri care, în lipsa unor mãrturii autentice, cad în abstracþiune. Paul Cornea rãspunde, explicit sau implicit, multora dintre aceste dificultãþi. Soluþia sa a fost aceea de a accepta funcþiile, pe care adesea le-a resimþit ca pe niºte sarcini de nerefuzat ºi sã facã, din acea poziþie privilegiatã sau nu?

Sã facã, altfel spus, un minim de bine admis din centrul unui rãu uriaº, conºtientizat, treptat, ca atare. Dar verdictul sãu este limpede ºi nu cautã sã cosmetizeze realitatea: da, a încercat sã realizeze, pragmatic, dar precaut, tot ce considera a fi posibil în contextul dat, dar cu preþul compromisurilor inevitabile.

Ceea crezul egor are vedere slabă mi-am fãgãduit a fost sã le limitez la minimul necesar. Alþii ar replica, nuanþat, cã fãrã aceste mici victorii, rãul ar fi devenit sufocant. Devine însã limpede cã rãul fusese conºtientizat ca atare, cã naivitatea dispãruse, cã fascinaþia lãsase locul dezamãgirii. Paul Cornea nu se rupe brusc de iluzia în care crezuse.

Ba, aº spune, procesul se prelungeºte destul. Mã frãmânta însã din ce în ce mai mult povara unei întrebãri chinuitoare: în pofida vicleniilor ºi eschivelor care-mi îngãduiserã sã mã strecor, nu eram totuºi, prin funcþiile mele, complice cu regimul?

Ceea ce nu e chiar simplu, cãci vremurile sunt complicate. În cele din urmã, se retrage acolo unde îºi dorea sã ajungã: în cercetare ºi în învãþãmântul universitar.

De aici încolo, începe o altã viaþã; începe, de fapt, cariera diurnã, admirabilã, a lui Paul Cornea. S-a lãmurit greu, s-a trezit dintr-un coºmar care a þinut mai mult de douã decenii. Dar, la 40 de ani, se poate dedica realei sale pasiuni.

Are ce sãºi reproºeze? Ar fi câteva lucruri, dar cu jumãtate de gurã. Mai întâi, el nu a fost un publicist fervent. Cele câteva articole dogmatice s-ar justifica prin intervenþiile în text ale redactorilor.

Ale lui Sorin Toma, în speþã. Deºi indignat, nu are ce face ºi se aflã pus în faþa faptului împlinit: semnãtura sa apare sub texte care nu-l reprezintã.

Etichetă / Mircea Cartarescu

Lãmurit, intrã în silenzio stampa vreme de un deceniu, pânã prin Dupã care mai publicã, crezul egor are vedere slabă drept cã rar, câte un articol care azi poate stârni suspiciuni. Textul e reprodus apoi, ca atare, ºi în volumul de la finele anuluiDe la Alexandrescu la Eminescu, prilej pentru autorul sã insiste, într-o notã, cã nu are nimic de rectificat. Sigur, e un detaliu, care nu meritã reþinut în memoriile lui Paul Cornea, dar parcã nu meritã nici uitarea.

Criticul se situa, Anul 22, Nr. Cu toate aceste scãpãri, trebuie spus, ca sã fim corecþi, cã Paul Cornea nu se numãrã printre combatanþii cei mai zeloºi ai criticii ideologice, castratoare, numele lui nu inundã paginile presei culturale ideologizate.

Deºi poziþiile sale sunt, dupã cum se poate observa, aliniate politic pânã când acest angajament devine inutil ºi anacronic.

Ba e chiar de-a mirãrii cum de a scãpat teafãr. Unui ostaº fidel Partidul era dispus sãi mai treacã cu vederea, chiar dacã avea sã-l tragã pe linie moartã; dar aceastã linie moartã însemna, oricum, tot o plasare în centru. O poziþie pe care, nu-i vorbã, Paul Cornea a demonstrat cã o meritã cu prisosinþã.

Dar parcã e un pic stridentã aceastã auto-eroizare la spartul târgului, încând deja începuse liberalizarea strategicã a regimului. Fiindcã la sfârºitul lunii iunie «nu mai era momentul».

problemă de vedere încețoșată restabiliți picăturile de vedere

Eliberarea prizonierilor politici, survenitã în aprilie, crease un climat de destindere, în care, mãcar pentru o vreme, tãierea de capete devenise inoportunã. Nu au pãþit-o nici lideri mult mai importanþi, care defectaserã mai spectaculos. Dar, la urma urmelor, nici nu sunt atât de profitabile aceste speculaþii contrafactuale. Important e cã Paul Cornea ºi-a cucerit, începând cu ieºirea sa din aparatul Partidului Comunist, libertatea de gândire ºi timpul necesar cercetãrii.

Literatura românã a câºtigat, în acest fel, un mare savant.

  1. O avea vreuna din dementele lor misiuni?
  2. Это умиротворяющее прикосновение вывело Сьюзан из оцепенения.
  3. Paradigma 1 2 by prdgma - Issuu
  4.  Коммандер Стратмор погиб.
  5. Calaméo - Chișinău din inima noastră. Partea a II-a
  6. Picături pentru îmbunătățirea vederii
  7. Mircea Cartarescu |

De aceea, ultima parte a cãrþii e mult mai luminoasã: Paul Cornea îºi descrie, cu bucurie, reuºitele, satisfacþia muncii, urmarea vocaþiei. Paul Cornea are o poziþie de magistru, pe deplin meritatã ºi poate privi cu înþelepciune ºi fãrã sã fie luat prin surprindere noua realitate: el a cunoscut dinãuntru rãul, a suferit ºocul dezamãgirii, a avut, ceea ce este mult mai important, puterea sã se reinventeze. Din pãcate, ca sã fiu onest, nu am putut scrie înecat de admiraþie, aºa cum s-a scris aproape fãrã excepþie, despre aceastã carte.

Ce a fost.

După cum se știe, P.

Cum a fost, memoriile lui Paul Cornea stârnite ºi dirijate, uneori decorativ, alteori inspirat, de Daniel Cristea-Enache reprezintã însã o carte absolut necesarã: ea ne permite sã privim în opacitatea unei lumi pe care, condamnând-o fãrã nuanþe, cu cerbicie ºi furie, riscãm sã nu o mai înþelegem.